stefan1
Apicultor
Din: Sibiu
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1334
|
|
Cui ii place poezia si epigramele. Eu le gasesc pe unele foarte frumoasa.
Alexandru O.. Teodoreanu (1894 - 1964) Cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. În caz ca numele Teodoreanu sună cunoscut, ... a fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (1897 - 1954) (La Medeleni 1924 - 1928, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia)
Iată câteva versuri scrise de Alexandru O. Teodoreanu cu diverse ocazii...
Aici doarme Păstorel, Băiat bun şi suflet fin, Dacă treceţi pe la el, Nu-l treziţi, că cere vin!
Versuri scrise când era internat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor (în Bucureşti).
Posibil să fi fost ultima lui epigramă. A murit după câteva zile:
Culmea ironiilor Şi râsul copiilor Să pun punct beţiilor Pe Şoseaua Viilor!
În clasa a V-a de liceu, li s-a dat la teză, de către profesorul de limba română, Fântânaru, să scrie despre epigramă.
Şi cum Fântânaru savurase de multe ori vinul de Cotnari, Păstorel a scris doar atât în teză:
Dacă apa din fântână S-ar preface-n vin Cotnar Aş lăsa limba română Şi m-aş face Fântânar.
Când le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, nu în sens peiorativ, ci admirativ, i-a spus: "Măgarule, unu la purtare şi zece pentru epigramă."
La venirea ruşilor:
Pe drumeagul din cătun Venea ieri un rus şi-un tun; Tunul rus Şi rusul tun!
Armistiţiul ne-a impus Să dăm boii pentru rus! Ca să completam noi doza, L-am trimis pe Petru Groza!
Statuii ostaşului sovietic:
Soldat rus, soldat rus, Te-au ridicat atât de sus, Ca să te vadă popoarele... Sau fiindcă-ţi put picioarele?
Votaţi soarele! simbol electoral al comunistilor)
Când te văd aşa pe garduri Şi cu raze împrejur, Mai că-mi vine să te-asemui Cu o gaură de c*r!
Radioului (unde era invitat să intre prin str.. Temişana, adică prin spate)
De un an şi jumătate Mă băgaţi numai prin spate, Pe când eu, întreaga viaţă V-am băgat numai... prin faţă!
Diviziei Tudor Vladimirescu, decimată la Debreţin
Din falnic vânător de munte Mi te-a făcut Ana pandur! Întâi ţi-a-nfipt o stea în frunte Şi-apoi un Debreţin în c*r!
Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari
Căpitane, Nu fi trist! Garda merge înainte Prin partidul comunist!
După alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votaţi soarele!
Nu credeam s-ajung vreodată C-am să pot să fiu în stare Ca făcând pipi pe garduri, Să o fac direct în... soare!
Din Banat până la Iaşi Se resimte lipsa sării, Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi Au ajuns la cârma ţării.
Catren omagial către Caragiale:
Cu greu îmi vine să aştern, Un adevăr ce nu-l suport, Ca tocmai tu să fii cel mort Şi Caţavencu cel etern...
La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:
Voi, creatori ai artei pure, Ce staţi acuma la pădure, Să fiţi atenţi când va plimbaţi Să nu călcaţi în ... ce creaţi!
Guvernul Groza
În guvernul Groza, cel de concentrare, S-au primit trei membri, pentru completare, Însă ca să fie cabinet etern, Îmi bag şi eu membrul... în acest guvern!
Zece membri de partid
Zece membri de partid Visau viaţă nouă Unul a vorbit în vis, Şi-au rămas doar nouă..
Nouă membri de partid De marxism s-au copt! Unul s-a răscopt din ei, Şi-au rămas doar opt!
Opt membri de partid Au trecut la fapte ... Unul a trecut la Tito! Şi-au rămas doar şapte!
Şapte membri de partid Fac afaceri grase, Unul a intrat la zdup Şi-au rămas doar şase!
Şase membri de partid Au strigat lozinci, Unul a strigat greşit Şi-au rămas doar cinci!
Cinci membri de partid Când au fost la teatru, Unul n-a aplaudat Şi-au rămas doar patru!
Patru membri de partid Şi cam toţi evrei, Unul a plecat în Eretz Şi-au rămas doar trei!
Trei membri de partid Vorbeau de război! Unul a vorbit cam mult, Şi-au rămas doar doi!
Doi membri de partid Mândri ca păunul. Unul a înnebunit, Şi-a rămas doar unul! Eu stiam aceastra strofa asa: Cei doi membrii de partid Se jucau cu tunul; Unul l-a intors spre Est Si-a ramas doar unul.
Un membru de partid, Cel mai lămurit. A plecat cu Onete-ul Şi n-a mai venit!
ZERO membri de partid, Luptă pentru pace. Că partidul nostru drag Ştie el ce face!
Steaua
Câte stele sunt pe cer Toate pan' la ziua pier. Numai una, ca o proastă, Şade pe uzina noastră....
Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română? Cine-i la academie şi-are 4 la chimie? Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare? Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.
Reclamă
Îmi spunea un beţivan, Rezemat contra perete: Fetele din Popa Nan E frumoase, dar nu-i fete!
La restaurantul Uniunii Scriitorilor:
Beau băieţii, harnici, De cu seara-n zori, Unii sunt paharnici, Alţii... turnători!
Drăgălaşe păhărele
Drăgălaşe păhărele Dinainte-mi să se pună Să se toarne vin în ele, Poftă bună !
Să golim toţi în tăcere Iar cuiva vin de nu-i place Bea-atunci mai bine bere, Bea în pace !
Cine-i ameţit prea tare Pe sub mese să se culce Şi în zgomot de pahare, Doarmă dulce !
Să nu fie vorbă lungă Doară ştim ce scurtă-i viaţa Să bem până să ne-ajungă, Dimineaţa.
Geometrie bahică
Hrănit mai mult cu lapte şi iaurt, Un grec văzu cu mintea-i înţeleaptă Că între două puncte, cel mai scurt Din drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.
Dar axiomul devenit banal Şi însuşit de vremile-aceste A fost atunci precum va fi şi este Valabil doar pe-un plan orizontal.
Şi dacă vrei să tragi învăţătură, Un plan orizontal, când te gândeşti, Constaţi că nu există în natură Ci exclusiv în minţile greceşti.
Iar când în loc de lapte, bei " Madera ", Aceasta socoteală te conturbă Căci tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă Pe care dreapta lui devine curbă.
Şi-n cap cu dreapta grecului defunct Până ce vreun înalt areopag O va fi pus definitiv la punct Porneşti spre domiciliu în zigzag.
Prin anii '30 Viorica Porumbacu, a scris nişte versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul: " O, Europa, te simt în mine Te simt vibrând adânc.."
A doua zi Păstorel:
"Mult stimată Veronică, Eu credeam c-o ai mai mică! Dar mărturisirea-ţi clară Din "Gazeta literară" Dovedeşte elocvent Ca în .....chestia matale... De-adâncimi fenomenale Intră-ntregul continent!"
Un schimb de epigrame între Mihail Codreanu şi Păstorel:
Când a pornit lugubrul zvon Cum că murit-ai la Carlton Mi-am zis atunci: - cu adevărat O fi el mort, dar mort de beat.
La care Păstorel , îi răspunde:
La Carlton eu ca dintr-un vis Lugubrei morţi scăpat-am trenul Însă aflai că m-a ucis La Iaşi , Codreanu', cu catrenul.
Sadoveanu era dator cu nişte bani la Păstorel. Sadoveanu era zgârcit ca un scoţian.
Au trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel compune:
De-ar fi să mori (cam ar fi cazul) Să nu-mi laşi bani, Să-mi laşi obrazul Să-mi fac din el bocanci.
Lui Mihail Sadoveanu
Venea o moară pe Siret Legănându-se pe-o coastă, Şi-n ea un autor şiret Măcina făină proastă!
Naşul lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă la Ateneu:
"Lumina viine de la Răsărit" în care îi pupă-n c*r pe ruşi şi declară că din acel moment se întoarce cu faţa spre Răsărit.
Atât i-a trebuit lui Pastorel:
Naşu sfătuit de-un rus Întoarse curu la Apus Şi arătă Apusului Care-i faţa rusului...
Americanilor
Dacă şi de astă dată Se retrag din Orient, Mă fac porumbelul păcii Şi mă cac pe Occident!
Lucreziei Karnabat, autoarea cartii "Sexul de peste drum":
Sexul doamnei Karnabat, De vreo lună mi se pare, A sporit mult la vânzare, Căci se vinde separat, Fără doamna Karnabat
lui Iuliu Maniu
Într-un moment de grea povară Pentru sărmana ţară -a mea, Eu unul stâlp de cafenea, Închin pentru un stâlp de ţara!
După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:
Din Galaţi la Port Arthur Petru Groza, în carlingă, N-a văzut atâta cur Cât ar fi putut să lingă.
Caligula Imperator A făcut din cal - senator, Petru Groza - mai sinistru A făcut din bou - ministru.
Epigrama nu e scula Care-ţi poate şterge crima, Dupa ce că scrii cu sula Vrei să regulezi cu rima?
În ţara asta prefăcută Căcaţii scriu în loc sa pută. Iar scriitori-adevaraţi Sunt daţi afară de căcaţi....
Aici zace Pastorel, Vesnic si nemangaiat Ca e prima data mort Fara ca sa fie beat...
Mircea Ionescu-Quintus:
Să-nchinăm paharul Pentru Păstorel: N-a fost nici Cotnarul Mai spumos ca el.
|
|