|
viorel55
Apicultor
Din: Prahova,25-09-1952
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 128
|
|
Regele mierii bio din Prahova a cucerit toată Europa
de Alina BĂDĂLAN TURCITU | 11 IANUARIE 2010
În România, vinde către Marriott şi Howard Johnson borcănaşe de miere bio de 30 de grame, pentru micul dejun. În Europa, trimite şi 3.000 de tone pe an. În ciuda crizei, străinii nu renunţă la mierea românească. Afacerea de 5 milioane de euro pe an aparţine inginerului Traian Dobre din Băicoi, Prahova
3 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere
Mierea se degustă, la fel ca vinul. Se începe cu cea slabă, se termină cu cea mai dulce şi mai parfumată /// Foto: Valeriu Tanasoff
Vreo patru telefoane mobile pe masă, un fix, încă patru calculatoare, trei linii de reţele telefonice diferite ... şi între toate astea, un singur om. Traian Dobre răspunde la fiecare apel. "Fără analiza mierii în laborator, eu nu iau nici un gram apicultorului, aşa, că vrea el s-o vândă, nu mă interesează!". Şi zdrang! telefonul în furcă. La 67 de ani n-are nici un chef de pensie, nici de odihnă; e prea ocupat cum să facă să exporte şi mai multă miere în Europa.
97% din marfă merge afară, o parte pleacă în SUA, cu vaporul. Mierea e toată bio, fără antibiotice, fără conservanţi, fără îndulcitori artificiali. O strânge de la 1.500 - 2.000 de apicultori din ţară, o pune la analize, în laborator, o procesează la Băicoi, Prahova, şi apoi o trimite la plimbare prin lume. Din 2001 şi până acum, de când exportă miere, afacerea a mers excelent. Europenii sunt înnebuniţi după mierea românească, o cer în prostie. Are un ceva aparte mierea asta, o savoare pe care n-au mai găsit-o ei în alte părţi. Aşa, din Băicoi au plecat până acum spre ei 15.000 de tone de miere premium - de salcâm, de tei, polifloră, de coriandru, de mărăcine, de trifoi alb, de mentă din Delta Dunării şi altele.
300.000 de euro profit lejer, în mijlocul crizei
La fabrica lui Traian Dobre e uneori vânzoleală ca-n Gara de Nord. În anii mai slabi se burduşesc TIR-urile cu câte 1.200 de tone, în anii mai buni, cu câte 3.200 de tone. Asta înseamnă între 50 şi 150 de TIR-uri pe an. O parte din marfă intră în restaurantele de lux; dar şi în România se întâmplă la fel. Mierea de Băicoi se mănâncă la Marriott şi Howard Johnson la micul dejun, cochet ambalată, în borcănaşe colorate de 30 de grame.
Nici pe criză Traian Dobre n-a vândut mai puţin decât înainte, doar că acum îşi primeşte banii şi cu întârzieri de câte două săptămâni. "În vremurile bune, unele firme plăteau în avans şi 80% din întreaga sumă, creditându-mi, astfel, afacerea. Acum, că se întârzie atât cu plăţile, practic eu îi creditez pe ei", spune. Dar chiar şi aşa, criza lui 2009 de abia l-a atins. A vândut mierea cu aproape 2 euro kilogramul, cifra de afaceri a fost de circa 5 milioane de euro, iar profitul, 300.000 euro. "Întreaga investiţie de la Băicoi a fost de 860.000 euro, din 2001 şi până acum. Am şi un credit bancar de 360.000 euro. Profitul îl reinvestesc; o singură dată mi-am permis să rup din profit 28.000 de euro, pentru familie", zice afaceristul.
Când succesul începe cu nişte simple faxuri
Începutul. "Am fost inginer de industrie alimentară, şef al unui departament de aprovizionare în Flotă. Când a început să se strice treaba cu Flota, am început să dau anunţuri pe fax, în afară, că vând miere. Era prin '92 - '93, aşa. Eu ştiam germană, spaniolă şi poloneză şi aveam nişte stupi la Tulcea. În urma anunţurilor mele am început o colaborare cu o firmă germană şi cu alta românească. Ei exportau, eu produceam. Primul meu export pe cont propriu l-am făcut ceva mai târziu, prin '99. Pe vremea aceea încă lucram la nivel de garaj. Apoi m-am mutat la Băicoi şi am început să mă extind".
Acum are în curte propria lui flotă: în jur de opt camioane, două TIR-uri, încă cinci camioane mai mici, o Dacie papuc şi un microbuz. Cu toate astea lucrează 30 de angajaţi. Când e sezon plin, mai ia încă 15 oameni la lucru.
Fabrica. E organizat totul ca în stup - aici e curtea unde intri să faci recepţia, dacă eşti mic apicultor şi-ai venit să-ţi vinzi mierea, pe holul ăla lung mergi să duci mierea la analize, pe acelaşi hol deschizi o uşă şi ai ajuns în camera de încălzire a mierii, deschizi alta şi intri la omogenizare. În camerele astea e mereu lipicios pe jos şi pluteşte un miros viu, dulceag. Şi pereţii sunt mereu albi, iar încăperile trebuie să fie curate ca-n palmă.
Cum îşi "otrăvesc" apicultorii mierea, fără să vrea
Dar creierul "stupului" e laboratorul - buletinul de analiză al mierii e garanţia inginerului că mierea lui o să fie acceptată în Europa. Dar marfa se mai analizează o dată la un mare laborator din Germania, pentru siguranţă. Dacă românul a scăpat un TIR cu un singur gram de antibiotic în miere, clientul refuză să mai cumpere TIR-ul ăla, iar Traian Dobre pierde toţii bani investiţi acolo. I s-a întâmplat odată şi minunea asta.
"În laboratorul din Băicoi se iau probe din toate ambalajele ce ne vin în curte de la apicultori, practic nimic nu rămâne neverificat. Se alcătuieşte un lot - 20 de inşi să zicem - se iau câteva linguri de la fiecare şi se pun la aparate. Cele mai vânate sunt antibioticele. Dacă în lotul de 20 de oameni a fost găsit un antibiotic, împărţim lotul la jumătate, analizăm iar, iar împărţim la jumătate şi aşa mai departe, până când descoperim vinovatul. Şi de aici începe circul", ne povesteşte Traian Dobre. Apicultorul e sunat, chemat, vine, se supără, trânteşte, încearcă să facă pe dracu-n patru, numai să-i primească mierea şi aşa. Inginerul - imposibil, că i-o resping europenii la analizele lor, omul se văicăreşte, că taman a pierdut mii de lei. Şi ce e de făcut până la urmă cu mierea omului? "Să şi-o vândă aşa, pe unde-o putea", ne răspunde sec inginerul.
"Dacă albinele s-au îmbolnăvit, nu le dai antibiotice, ci mai bine arzi stupul cu totul sau transformi mierea în rachiu, căci prin fierbere distrugi antibioticul. Un singur gram de antibiotic poate contamina 100 de tone de miere. Sau pentru unele boli infecţioase poţi folosi metode băbeşti, cum ar fi anumite ceaiuri macerate în alcool", zice afaceristul. Toată aparatura din laborator l-a costat 60.000 euro.
Drumul mierii prin malaxoare şi robineţi
După laborator, mierea merge la prelucrare. Întâi se încălzeşte la 45 de grade, într-o cameră specială cu aer recirculat, care a costat un miliard de lei vechi. Apoi pleacă la omogenizare, unde se face iar un fel de preîncălzire. Vreme de două zile, butoaiele şed pe un grătar cu ţevi prin care circulă apă caldă. La final, mierea se varsă într-un imens bazin închis, de 40 de tone, din inox. "Instalaţia aceasta a costat 45.000 euro. Înăuntru sunt două malaxoare şi o serpentină cu apă caldă. Din bazin, mierea ajunge la robinet, unde curge foarte rapid. Un butoi de 300 de kile se umple într-un minut. La sfârşit se cântăresc cu trei cântare diferite", explică inginerul Dobre.
Dacă ar vinde mierea în România, ar ajunge la sapă de lemn. Nu trimite marfă în hipermarketuri, căci câştigurile sunt prea mici, banii vin prea târziu (şi după trei luni) şi taxele prea multe. "Mai mult mă încurc cu hipermarketul. Plăteşti la taxe de-ţi sună apa-n cap".
Modificat de viorel55 (acum 14 ani)
|
|
