|
|
Īncercānd să īnţelegi lumea aceasta, īn care trăim, vei da de prostie. Īncercānd s-o schimbi, te vei lovi de proşti. Cine mai ştie care filosof bătrān a rostit, cāndva, acest adevăr? De dimensiunile lui ne dăm seama abia cānd inţelegem că prostia e o manifestare a materiei, un fenomen natural, ca un cutremur sau o inundaţie, fiind, prin aceasta, iremediabilă şi impredictibilă.
De proşti vei da la tot pasul, ca de pietre. Căci prostia e imuabilă. Mulţi sunt convinşi că lumea se află īntr-o veşnică transformare şi devenire. Nici o eroare n-a fost mai tragică ! Stānd strāmbă pe temeliile ei putrede, vechi de cānd Creaţia, lumea se sprijină pe doar cāteva adevăruri capitale, iar prostia pare a fi una din temeliile strāmbe ale acestei lumi.
Nu se pot cunoaşte efectele devastatoare ale prostiei la nivel mondial. Poţi şti cāt rău a făcut o calamitate abia īn clipa bilanţului. Cum prostia e infinită, efectele ei se simt in orice moment, ici şi colo, dar nu pot fi cunoscute īn totalitate.
Proştii sunt mulţi. Simpla enunţare a acestui adevăr nu ne plasează, īnsă, nici pe mine şi nici pe dumneata, cititorule, īn categoria īnţelepţilor. Dacă e adevarat că īnţelepciunea e ca o piatră rară, nu se poate īncă şti dacă prostia e ca o boală. Şi dacă ar fi, ar fi, oricum, nevindecabilă. Fiindcă primul pas pe care trebuie să-l facă bolnavul spre vindecare este acela de a deveni conştient de boala sa. Abia după aceea ajunge pe māna medicilor. Dar cum, Doamne-fereşte, să-i spui unui prost că e prost ? Şi, mai ales, cum şi-ar putea da el īnsuşi seama de gravitatea faptului, cānd el īşi poartă prostia ca pe o virtute, sau şi mai rău, ca pe īnsăşi raţiunea existenţei lui : nimic nu străluceşte mai tare ca māndria prostului !
Dacă prostia nu poate fi definită cu uşurinţă, prostul caută īntotdeauna să iasă īn evidenţă, iar de cele mai multe ori reuşeşte. Pentru reuşita acţiunii sale el nu precupeţeşte nici un efort, minciuna fiindu-i cea mai la īndemānă sculă, unealta de aur. Proştii cred toţi, fără nici o excepţie, că adevărurile inutile sunt periculoase. Dar, cum adevărul ar trebui să fie absolut şi nedeterminat, el este unul singur: adevăr şi atāt! Cum numai minciuna poate fi folosită intr-un anume scop, deci, folositoare, adevărul gol goluţ nu-i poate fi prostului de nici un folos. Aşadar, de aici şi pāna la constatarea că adevărul e īntotdeauna subversiv, nu mai e decāt un pas.
Prostul nu respectă legea, el o aplică ! Dacă nu cumva el este chiar autorul ei, pentru că el dintotdeauna a susţinut, mă rog, el a atenţionat de mai demult, pe toată lumea. Dacă n-aţi ţinut cont de spusele lui, iată unde s-a ajuns... Şi īn continuarea aceluiaşi tip de raţionament, dacă tot aplică legea, atunci prostul crede că are dreptul să taie o felie cāt vrea el de mare din tortul avantajului, căci pentru prost, legea e ca un băţ cu două capete : esenţial este ca el să poată ţine de unul din capete, restul e doar rutină !
Prostul e rău. Ai grijă, īnţeleptule, tunānd şi fulgerānd īmpotriva prostiei, să nu devii rău, cāştigāndu-i astfel prostiei prima medalie, fiindcă răutatea pare, iată, o bună jumătate de prostie.
Prostul e complicat. Īn subţirimea simplităţii el nu vede nici un avantaj, cum urāte īi sunt, de asemenea, avantajele transparenţei, prin care i s-ar vedea goliciunea minţii. Dă-i prostului o idee simplă, iar el o va īmbārliga aşa de rău, că n-ai s-o mai recunoşti, fiindcă el se scarpină īntotdeauna īn stānga pe deasupra capului, cu māna dreaptă. I se pare mai interesant.
Prostul e util. Dacă toţi aţi fi deştepţi, am auzit odată replica unui ţăran, cine v-ar mai trage cismele din picere, mă, intelectualilor ?
Prostul e grav. Să nu cumva să rāzi īn faţa lui, ar fi o impietate! Strămoşii noştri latini au creat zicala ridendo, castigat mores, crezānd sincer că rāzānd de năravuri, le-ar putea īndrepta. Dar, dacă ai să rāzi īn faţa prostului, nu vei face altceva decāt să-i descoperi alt nărav : prostul e suspicios!
Prostul nu ştie, nu are īncredere, prostul nu cercetează pentru a afla, el doar presupune. Pe temelia celor īnchipuite, el construieşte gravitatea acuzaţiilor, iar de aici şi pānă la incriminarea tuturor celorlalţi, nu mai e decāt o chestiune de timp. Iar prostul nu se sperie numai dintr-atāt.
Prinzānd de veste, poate de la lecţiile de marxism, de avantajele care decurg din lupta contrariilor, prostul iubeşte competiţia. Dar nu competiţia cinstită, īn care cāştigă cel mai bun, ci aceea īn care el reuşeşte să dovedească intotdeauna că este primul, indiferent ce fel de mijloace aruncă īn luptă.
Prostul işi consumă jumătate din viaţă, dacă e nevoie, ca să-ţi dovedească cu cāt este el mai deştept decāt tine. Lasă-l s-o facă! Dacă i se pare că a reuşit, uneori te lasă īn pace !
Fereşte-te să-i dai prostului prin ceva a īnţelege că-ţi este inferior : te va urmări cu īnverşunare, toată viaţa, pentru a te distruge, născocind cu adevărată şiretenie noi şi noi feluri de a se răzbuna, gelos cum este pe succesul altora, fiindcă aceasta a fost şi este dintotdeauna singura tristeţe a prostului : ştie că prostia nu e o calitate!
Dar, atenţie, nu te pune cu el: prostul are mintea odihnită!
Kosta Vianu
_______________________________________
Moralitatea este instinctul de turma al individului. (Friedrich Nietzsche)
http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
http://www.youtube.com/user/ingerulpazi ... ature=mhee
|
|
